Am lansat!
​OFICIAL

Am lansat! Si, totodata, am absolvit. Se pare ca… la a 5-a Editie a cursului am intrat intr-o alta “clasa” de succes. 100%

 

Gata! Am făcut-o și pe asta. A 5-a editie a cursului ”Cum să scrii o carte nonfiction de impact” a fost anunțată. Cu surle și trâmbițe.

Au trecut deja 2 zile de la lansarea către publicul larg și… reacțiile sunt nenumărate.
​Pro și contra.
​Că, doar, este democrație.

  • ​Despre reacțiile pro nu ți-am vorbit. ​Încă. Dar ele sunt cele care îmi mângâie sufletul neîncetat.​
  • ​Despre reacțiile contra… ai primit deja o mostră. În general, acest gen de reacții vine de la… oameni care se tem. Și, care, își exprimă temerile… acuzând pe unul și pe altul. Toate bune și frumoase, însă. Fiecare după pofta inimii… sau a fricilor proprii.

 

​Dar, ceva interesant s-a întâmplat la această ediție.

 

Pentru prima oara​​​… zău că, până acum, altfel s-au derulat momentele lansărilor trecute.

Pentru prima oară… fiecare scriitor ce-și dorește să termine de scris cartea… în clipa în care a completa formularul accesat prin intermediul paginii de prezentare a cursului​​, a și efectuat plata cursului.

Cu toata sinceritatea… așa ceva nu am mai văzut de cate ori am lansat până acum.​ Alaltăieri, am stat toată noaptea să trimit mesaje cu instructiunile referitoare la ziua inceperii. La 5 dimineața am căzut lată.
​La propriu.

​​Aș fi vrut să mă retrag spre dormitor mai devreme dar… în același timp, eram atât de fericită!

​​Românii chiar vor să scrie!
​Sa scrie carti!

​​Pentru cineva, atât de pasionat de citit, ca mine… ce altă bucurie mai mare poate fi decât să vadă că… scriitori noi se nasc în fiecare zi?
​Și, înfloresc!

La edițiile trecute… zeci de persoane au completat formularul cu pricina.
​Unele au finalizat înscrierea, altele s-au gândit și s-au gândit… până s-au răzgândit. Nimic nu este greșit să te răzgândești. Până la urmă, fiecare are lista proprie de priorități.

De aceasta dată, în procent de 100%… s-a întâmplat minunea.

De ce-ți spun toate acestea?

​​Deoarece, există posibilitatea ca, și tu, să organizezi cursuri în diferite domenii. Și, precum eu am lansat, și tu s-o fi făcut de multe ori. În acest caz, te-ai lovit deja de multe situații. Care mai de care mai interesante.
Prevăzute și neprevăzute.​

​Dar, vreau să știi că… se poate. Totul este să apeși corzile sensibile în inima audienței tale.​​​​​​

La fel cum… și atunci când scrii cartea… trebuie s-o faci.

      • ​​Unii o fac nativ.
      • Alții studiază mult pentru a desluși tainele atingerii inimilor prin cuvinte așternute pe hartie. Virtuală sau nu.
      • Iar altii, desi incearca, nu reusesc nicicand.​

Așadar, dacă ești coach, terapeut, antreprenor sau scriitor aspirant

 

… și, ești gata să așterni pe hârtie cartea ce “țipă-n tine” să fie scoasă la lumina zilei…

      • Începând din 12 iunie 2020, timp de cinci săptămâni, îți arăt cum să scrii acea carte nonfiction ce… îți poate propulsa cariera, îți poate aduce mai mulți clienți și te poate pune în fața unei abundențe de oportunități.
      • Până în data de 09 Iunie 2020, te vei putea înscrie beneficiind de o reducere de 30%. După 9 iunie, înscrierile se vor face la prețul integral al cursului.
        Te invit să citești mai multe detalii pe Pagina de Prezentare a Cursului, dând click pe următorul link:

❤️💛💙 Click AICI pentru a accesa pagina de prezentare a cursului.

Scrierea unei cărți, este un proces ce, nu este la îndemâna oricui. Chiar dacă scriitorul are ”talent cu carul”… finalizarea cărții necesită perseverență, ambiție și… în special disciplină.

 

Evident că, este mult mai ușor să amâni dorința de a scrie cartea.

Sau… și mai rău… s-o abandonezi.

 

      • Vestea bună este că… dacă știi ce ai de făcut, scrierea cărții tale devine un țel realizabil.
      • Vestea și mai bună este că… scrierea și publicarea unei cărți poate să-ți deschidă multe căi nebănuite până în acea clipă.

Scrierea unei cărți nonfiction de impact poate schimba vieți.

A ta și a altor mii, sau poate, milioane de oameni.

 

Iar eu, cu experiența acumulată până astăzi, îți întind o mână prietenească. Ce, îți poate dezvălui secrete necesare pe calea catre cartea ta nonfiction.

Poți s-o accepți acum și să te inscrii la curs direct si imediat din pagina de prezentare.

sau… să citești întâi toata pagina si sa decizi ulterior.

 

Și, indiferent ce variantă alegi, semnează mai jos…

Prietena ta,
Mirela-Carmen

SCRIE RASPUNS

Scrie comentariul tau!
Scrie numele tau aici