Momentul de Cotitura cand Scriitorul ia Decizia

 

Categoric, exista multe momente in care, scriitorul ia decizia ce… ii schimba viata. Poate ar fi chiar mai potrivit sa scriu “decizia” cu majuscule. Pe vremea cand lansam prima editie a cursului “Cum sa Scrii Prima Carte Nonfiction de Impact“, s-a intamplat ceva.

Am intalnit un hater.

Stii tu… genul acela de om care, indiferent ce faci sau spui… are un cui impotriva ta.

Nu stiam nimic de existenta lui pana in acea clipa. Dar, recunosc, momentul a fost interesant. Folosind un limbaj aproape trivial, ataca in stanga si in dreapta pe oricine comenta la una din postarile mele despre curs, pe faimoasa retea FB.

O tinea una si buna… citez… “totul este o escrocherie”. Argumente nu avea… nici macar nu citise despre ce era vorba. Avea doua lozinci pe care le vehicula si amandoua se bazau pe ideea de furt. Cine si ce fura, cred ca nici el nu stia.

Intr-un final, cineva l-a raportat la FB si comentariile lui au disparut brusc.

Nu, nu eu le-am sters. Eu… cu viteza caracteristica unui melc… stateam pe margine, ma holbam si rumegam potentialele raspunsuri inteligente pe care se presupunea ca ar trebui sa le scriu.

Cu alte cuvinte, eram la momentul in care… Scriitorul ia Decizia.

 

Cand scriitorul ia decizia
Cand scriitorul ia decizia

 

Dar, cineva a fost mai rapid decat melcul incarnat brusc in trupul meu si… nu am mai avut cui sa ii dau un raspuns inteligent.

Omul acela… categoric… avea si el de ales.

Putea sa mearga “pe alta strada” daca tot nu-l interesa sa scrie o carte.

Sau, putea sa-si dea arama pe fata, folosind cuvinte triviale si incaierandu-se online cu alte persoane… ceva mai pasionate de scrierea unei carti.

Evident ca haterul a luat o decizie.
Stim deja care a fost.

Si Tu, ca scriitor, vei avea sansa de a intalni (destul de des, din pacate) asemenea specimene numite hateri. Senzatia pe care o vei avea, categoric, nu va fi una de beatitudine. Cel mai bine ar fi sa te inarmezi cu rabdare si, pe cat posibil, sa decizi sa mergi mai departe.

Cunosc cativa scriitori care… au renuntat la visul lor de a scrie carti, in clipa in care au intalnit primul hater.

Nu asta este solutia. De fapt, daca ma gandesc bine, nu sunt sigura ca poti atrage un hater pe un drum ce solutioneaza ceva in mintea sa.

Dar tu, acum, esti avertizat. Atentie la hateri, ocoleste-i cat poti… chiar daca ei insista sa se protapeasca in drumul tau si… ia decizia sa mergi mai departe pe calea catre cartea ta!

 

 

Sa iei o decizie este simplu.
Problema este… ce decizie iei?

 

Momentul in care iei o decizie este momentul in care viata ta este slefuita” spunea Tony Robbins.

Iar asta imi aminteste de momentul in care… in timp ce scriam la prima mea carte fiction, am luat decizia sa ma opresc.

Exact. M-am oprit din scris.

Si, categoric, viata mi s-a schimbat in acel moment.

De fapt, povestea ar incepe asa.

 

Scriam.
Ma impiedicam scriind.
Aveam si un termen la care trebuia sa termin cartea. Primul volum al deja faimosului (in propriul creier) roman-trilogie la care lucram.
Dar iata ca, la un moment dat m-a pocnit, direct in frunte, revelatia ca… dupa atatia ani de studii, sa le spunem oculte, ar cam fi cazul sa tin cont de cunoasterea dobandita.

Si asta desi, la prima vedere, un scriitor parea ca trebuie doar sa scrie.

 

La o prima vedere, Scriitorul scrie!
La o prima vedere, Scriitorul scrie!

 

Cel putin asta rezultase in urma gramezii de research pe care o facusem anterior. Gramada ordonata sau dezordonata… spune-i cum doresti.

Teoria o stiam pe toata.

Cum sa scrii fiction, cum sa faci dialogurile, cum sa scrii printre randuri, cum sa scrii despre lupte, cum sa scrii despre dragoste, cum sa… si cum sa…
Parea ca nimic nu ma poate opri din drum.
Categoric, de scris stiam sa scriu.
Aveam chiar si idei briliante despre actiunea cartii.

Dar… din cauze necunoscute… ceva ma oprea.
Constant.

 

Dupa nici doua randuri scrise, invariabil, ma trezeam holbandu-ma la ecranul din fata mea. De un alb imaculat.
La fel de imaculat precum parea sa fie si creierul meu.

Nimic nu-mi popula cerebelul, nimic nu imi scotea neuronii din amortire.

Si a venit momentul acelei revelatii.

De fapt… stii ce a reprezentat acel moment?

Momentul in care trebuia sa iau o decizie.

 

  • Scriu… continui sa imi inchipui ca scriu.. in timp ce ma holbez ca prostu’n papusoi la ecran? sau…
  • Opresc totul si fac ceva ce nimeni nu ar fi banuit ca ar face un scriitor?

 

Sincer… acel moment a fost unul de cotitura.
La fel ca orice moment in care scriitorul ia decizia.

 

Momentul meu a fost scurt.
In general iau deciziile foarte repede.
Nu-mi place sa intorc pe toate partile situatia.
Dupa atata vreme petrecuta pe frumoasa noastra planeta albastra, am invatat sa-mi ascult inima.

Ca atare, am decis.

Mut mobila.

 

 

Stiu… stupefiant!
Brusc, ma transformasem din “faimosul” scriitor, in caraus de mobila.

In primul rand am luat biroul. Aveam (si inca am) un birou de colt. Care… evident… statea la coltul camerei. Fapt care, ma obliga pe mine sa stau cu fata spre colt si cu spatele spre usa.

Maaaaare greseala.

Cine stie macar putin despre stravechea stiinta numita Feng Shui, stie ca niciodata… dar absolut niciodata… nu stai cu spatele la usa. Este ca si cum te-ai auto-supune brusc unui atac.

Nu insist asupra motivelor ci o sa-ti spun ca, desi vorbim despre un birou de colt, am reusit sa-i gasesc o pozitie in care eu… sa ocup asa numitul loc al “comandantului”.

Buuun.

Asta m-a obligat sa repozitionez toate piesele de mobilier din camera. Am rotit si invartit totul pana cand a iesit o configuratie curata, fara nici un fel de ingramadeala care ma putea bloca iar.

Insa, chiar daca biroul ma punea in locul comandantului, mai erau cateva obstacole care-mi blocau creativitatea.

In noua pozitie, aveam spatele orientat… relativ… spre fereastra. Cand aplici remediile stiintei Feng Shui, evident ca nu o sa poti rezolva totul ca la carte din prima. Poate doar daca… te muti in alta casa.

Recunosc… departe de mine acel gand. Imi placea casa mea (mai precis apartamentul gen cutie de chibrituri din imemoriale vremuri comuniste).

Vestea buna este ca, orice problema are o solutie si… am rezolvat foarte usor noua pozitie, punand strategic cateva plante care sa constituie o bariera intre mine si fereastra.

Un singur obiect… nu am putut sa il rezolv cu remedii improvizate.

Asa ca… am renuntat la scaunul de birou (care, oricum era vechi) si am achizitionat unul care sa-mi satisfaca Muza. Un scaun solid, cu spatarul care sa imi apere, inclusiv, nivelul umerilor.

Decizia aceasta mi-a schimbat viata.

 

M-a transformat dintr-un scriitor care se holba la ecran incercand sa scrie o trilogie fiction, intr-un scriitor care… in doar 3 luni de la acel moment, a publicat prima sa carte nonfiction.

O carte, datorita careia am putut sa ajut, ulterior, multi alti scriitori.

Si asta deoarece, am depasit cu brio momentul in care am decis; sa imi ascult inima.

 

La fel cum si tu… vrei, nu vrei… simti ca te afli intr-un moment in care trebuie sa decizi. Stii tu, faza aceea numita “Scriitorul ia Decizia”.

 

 

  • Pe de o parte, ai primit intr-un curs gratuit toate informatiile de care ai nevoie sa scrii o carte. Prima ta carte. Stii, simti, esti aproape sigur ca… daca iti pui mintea… poti sa parcurgi toti pasii necesari singur.
  • Pe de alta parte, ti-am facut o propunere. Sa ma lasi sa te iau de mana si sa pornim intr-o calatorie experentiala, educationala si interactiva de 4 saptamani… in care… sa parcurgem acesti pasi impreuna. Pasii necesari planificarii, structurarii si gestionarii astfel incat, la final, tu sa ai totul pus la punct pentru a putea scrie o carte nonfiction in doar 3 luni.

 

Mai pe romaneste… ai putea ca la finalul acestui an sa fii in stare sa scrii… nu una ci vreo trei carti nonfiction.

Si mai romaneste… trebuie sa iei o decizie in legatura cu prima carte.

 

“Indata ce iei o decizie, Universul conspira sa o transforme in realitate“.

Nu am spus-o eu. Ci, unul mai destept ca mine, pe nume, Ralph Waldo Emerson.

Eu doar te intreb.

TU… ce decizie iei Acum pentru cartea ta?

Daca-mi permiti sa-ti dau un sfat… indiferent care dintre cele doua variante de mai sus alegi… un singur lucru sa nu uiti.

 

Scrie!

 

Scoate la lumina zilei cartea ce o ai in inima!

Ti-am dat toti pasii necesari. Tu, trebuie doar sa decizi.

Cand incepi sa scrii? Singur… eventual amanand iar… sau ghidat?

 

Te asigur ca raspunsul la aceasta intrebare decide drumul vietii tale in continuare.

 

Iti doresc sa ai o saptamana plina de decizii inspirate.

 

Cu drag,
Mirela-Carmen, prietena ta care… a pasit deja pe calea catre carte

1 Comentariu

  1. Vai, cât mi-a plăcut!
    Te-am și văzut cu biblioteca în spate mutând-o dintr-o cameră în alta. Am râs copios, nu de tine ci cu tine, sunt sigur că și tu ai râs când ai scris.
    Nu știu, dar de fiecare dată când te citesc, Mirela, deși absorb cu sete fiecare cuvânt, fiecare informație și îți găsesc stilul foarte atrăgător, am impresia că te adresezi publicului greșit. Cred că ar trebui să ai încredere că aceia cărora te adresezi, au luat deja decizia de a scrie o carte în momentul în care s-au înscris la curs. Ar trebui să ai încredere și în tine și să pui întrebările la care cauți răspunsuri de la cursanți sau de la viitori participanți la curs, direct, fără să aduci în discuție „eventuale decizii”.
    Acum, te rog să îmi faci un pic de loc…

    Dă-te trei metri în spate și acoperăți urechile. Niște „doape” sau niște căști de „avionist” ar fi bune, că sunt pe cale să țip…
    HATERII SUNT BUNI ȘI EXTREM DE UTILI!
    De fiecare dată când cineva încearcă să mă convingă că nu pot să fac ceva sau vrea să mă demoralizeze, oricare ar fi motivele, nu face decât să mă ambiționeze.
    Dacă cineva dă în tine, sfatul meu e să nu întorci și celălalt obraz (nu renunța, nu te întrista, bucură-te), că înseamnă că e important ce faci.
    Eu îi găsesc pe hateri foarte atrăgători, ca să vezi ce fantezii am și eu…😂
    
Dacă cineva te atacă, răspunde-i, nu sta pe gânduri, dă-i replica de cum îl vezi, nu aștepta și invită pe toată lumea să te critice. Ador să fiu criticat, asta e bine pentru psihicul meu, să nu cumva să mi-o iau în cap și apoi am oportunități de dezvoltare în continuare. Nu tot ce spun ceilalți e greșit, de aceea invită-i pe hateri să își dea cu părerea despre ce vrei tu. În nici un caz nu te teme de cei ce te urăsc, niciodată, eu îi ador pentru că până la urmă comportamentul lor este o declarație despre mine și despre cum acționez eu pus față în față cu argumentele lor sau cu lipsa acestora.
    HATERII POT FI UNELTE MOTIVATOARE EXTREM DE PUTERNICE.

    Și da, mutatul mobilei este o îndeletnicire practicată de mulți scriitori și scriitoare. Părerea mea e că un duș ar fi mult mai util în cazul în care cursorul face blink-blink pe o pagină goală, dar sigur fiecare cu hobiurile lui… 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
    Frumos, mi-a plăcut mult, Mirela!

SCRIE RASPUNS

Scrie comentariul tau!
Scrie numele tau aici